Introducere în design grafic pentru ONG-uri

Cât de importantă este identitatea vizuală a organizației tale și despre ce le vorbește membrilor echipei, voluntarilor, beneficiarilor sau finanțatorilor organizației? Ce instrumente poți folosi pentru a crea materiale simple ca 1-2-3 pentru organizația ta și care sunt principiile pe care trebuie să le respecți? Ce înseamnă 300dpi, imagine vector sau CMYK? Unde poți găsi fonturi gratuite cu diacritice?

Pe 21 februarie 2017, participanții la webinar au aflat ce trebuie să facă pentru a avea o comunicare vizuală de impact pentru ONG-ul lor, de la Ioana Popa, co-fondator ReWire.

  • Cum să construiești identitatea vizuală a ONG-ului tău
  • Când poți să folosești elemente vizuale ca să comunici mai eficient
  • Ce trebuie să știi când pregătești un material pentru publicare
  • Ce trebuie să ai în vedere când discuți cu o agenție sau un studio de creație
  • Ce instrumente și resurse gratuite și nu numai poți folosi chiar și tu

Urmărește înregistrarea webinarului pe canalul nostru de Youtube AICI

Prezentare completă:

 

Ce este designul grafic?

Designul este un proces prin care se găsește cea mai bună soluție la o problemă, într-un anume context. Întotdeauna se pornește de la un scop și, în cazul design-ului grafic, de la un mesaj.

Întotdeauna designul grafic pornește de la o problemă care trebuie înțeleasă foarte bine pentru a găsi o rezolvare. Este esențial să fie luat în calcul ce mesaj trebuie transmis prin materiale.

Funcția, rezultatul palpabil pe care îl îndeplinește un design, primează în fața esteticului atunci când vorbim de design grafic. De-a lungul timpului au existat diverse curente care au făcut distincția între funcția unui design și forma (felul care arată) lui. Odată cu apariția design-ului industrial, în arhitectura modernistă a apărut sintagma „forma urmează funcția”, adică funcția este cea care conduce întreg procesul creativ. De asemenea, există designeri care pun mai mare preț pe formă, pe estetica designului, chiar dacă au în minte și funcția.

În momentul realizării unui design grafic este important să se găsească o un echilibru între formă și fond.

Ce înseamnă identitatea vizuală?

Identitatea vizuală este compusă dintr-un logo și niște elemente de brand. Logo-ul organizației și elementele de brand (care pot fi culori și fonturi) sunt cele mai importante elemente vizuale prin care publicul vostru știe, recunoaște și înțelege cu cine vorbește.

Sfaturi pentru crearea unui logo bun:

  • Logo-ul trebuie să reflecte valorile și misiunea organizației (drept urmare, stilul logo-ului trebuie adaptat ca atare (Jucăuș sau serios? Mai modern sau mai tradițional? etc.) și trebuie să se adreseze publicului organizației;
  • Logo-ul trebuie să fie simplu și să transmită un singur mesaj. Un logo trebuie să transmită direct și la obiect misiunea organizației. Asta îl ajută să fie memorabil;
  • Un logo trebuie să fie scalabil (să arate bine și la dimensiuni mici și la dimensiuni foarte mari). De asemenea, un logo trebuie să fie versatil și să arate la fel de bine și color și alb-negru;
  • Logo-ul organizației va fi folosit de diferiți oameni în diverse ocazii. De aceea, e important să existe o versiune vectorială a lui. De asemenea, trebuie să existe o versiune cu fundal transparent.

Format vectorial vs. raster

  • Formatul vector

Fișierul vectorial este unul care poate fi prelucrat foarte ușor. El poate fi mărit sau micșorat la infinit fără a pierde din calitatea imaginii (indiferent că vorbim despre text sau elemente grafice). Acest format este necesar în special atunci când avem nevoie de un fișier pentru print.

Formatele uzuale ale fișierelor vectoriale sunt: .ai (fișier sursă), .eps, .pdf.

  • Formatul raster

Fișierul raster (bitmap, pixel) este alcătuit din puncte și poate fi folosit doar la dimensiunea la care a fost creat sau la o dimensiune mai mică. Acest format se întâlnește în special la fotografii și este folosit pentru afișarea pe monitoare.

Formate uzuale ale fișierelor raster: .jpg, .png, .gif, .tif (fișier sursă)

Atenție: Atunci când redimensionați o imagine sau un text aceasta trebuie făcută proporțional pentru a nu distorsiona elementul. În cele mai multe programe de editare, vă puteți folosi de tasta Shift pe care o țineți apăsată în timp ce trageți de colțurile imaginii.

Cum se folosesc elementele vizuale?

Culori și fonturi în identitatea vizuală (brandingul)

Există multe motive pentru care se poate alege o culoare sau un font ca parte din identitatea vizuală a organizației. Odată alese aceste elemente, ele trebuie păstrate și folosite cu precădere. Asta va asigura o comunicare coerentă, ușor de recunoscut și de impact.

Există situații când organizația va dezvolta programe sau proiecte importante care pot avea un branding separat. Nu este, însă, o idee bună ca aceste situații să fie frecvente (adică să existe un logo al organizației și alte 10 pentru proiecte diverse), așa că trebuie alese acele proiecte care au potențial cu adevărat și pot susține un brand. În plus, la crearea unui logo separat de cel al organizației este bine să se țină cont de familia vizuală și stilistică în care este realizat logo-ul organizației, astfel încât să nu existe contradicții (un exemplu bun de omogenitate pentru două logo-uri diferite este logo-ul Techsoup și cel al ONG Online – ambele folosesc culoarea portocaliu și au stiluri cât de cât similare).

Ce trebuie să știi când pregătești un material?

Fiecare element care compune un tot vizual are rolul lui, iar așezarea acestor elemente în ansamblu se face după anumite principii, așa că ele nu trebuie adăugate de dragul diversității estetice.

Culorile

  • Generează emoții, creează interes și dau tonul interpretării vizuale;
  • Pe lângă culori, sunt importate și saturația (gradul de intensitate al unei culori), temperatura și felul în care aceste culori sunt combinate.

Fonturile

  • Sunt foarte diferite între ele, iar alegerea lor necesită un grad ridicat de atenție. Există litere cu serife, cu semi-serife sau fără serife, condensate sau „expandate”, cursive sau „display”;
  • Folosirea unui anumit font trebuie să aibă o justificare.

Dimensiunea

  • Este folosită pentru a sublinia importanța unui element și pentru a crea o ierarhizare, dar acest lucru funcționează numai prin contrast (texte și elemente cu dimensiune mai mare și mai mică);
  • Este recomandat să nu se facă abuz de elementele cu dimensiune mare. La fel, la nivelul corpurilor de litere, nu este recomandat să se facă abuz de scris cu majuscule (Caps Lock)

Spațiul

  • Poate fi folosit pentru a separa sau a grupa informații, pentru a conduce ochiul în parcurgerea materialului, pentru a arăta importanța unui element și a transmite un mesaj.

Reguli de machetare

Publicarea unui material este momentul în care designul „pleacă în lume”. Ca mesajul pe care îl transmite să ajungă la destinația dorită, este esențial ca materialul să fie pregătit bine.

Contrastul – Este bine să se evite pe aceeași pagină elemente asemănătoare. Dacă elementele (culoare, mărime, formă, distanță etc.) nu sunt identice, atunci ele ar trebui să fie foarte diferite. Contrastul este cel care atrage atenția, dar ar trebui folosit cu măsură.

Repetiția – Ajută la organizarea materialului și consolidarea unității lui. Așadar, repetă elementele vizuale în cadrul materialului, fie că e vorba despre culoare, formă, textură, poziție relativă, grosimea liniei etc. Dacă există o aglomerare de elemente diferite, asta nu face decât să obosească cititorul.

Alinierea – Nimic nu e pus „la întâmplare” în pagină. Fiecare element ar trebui să aibă o legătură cu celelalte.

Proximitate – Componentele care au o legătură strânsă unele cu altele e bine să fie grupate. Acest lucru ajută la o organizare mai bună și o citire mai confortabilă a informațiilor.

Termeni importanți pentru conceperea și pregătirea materialelor vizuale

CMYK – mod de culoare folosit pentru materialele tipărite. Pentru obținerea culorilor se vor combina pigmenții a patru culori de bază: C (Cyan), M (Magenta), Y (Yellow – galben), K (Negru). Culorile poartă numele de „sustractive” și rezultă din extragerea lor din alb, iar combinate ele dau naștere negrului.

RGB – modul de culoare folosit pentru monitoare și ecrane (televizor, telefon etc.). RGB lucrează cu culori „aditive” (roșu, verde și albastru) care combinate vor da naștere luminii albe.

Drept urmare, ceea ce este afișat pe monitor nu se va vedea niciodată complet identic odată tipărit, dar e important să fie cât mai asemănător. Este, însă, esențial ca la tipografie să ajungă materialul în formatul potrvit pentru tipar (CMYK).

Rezoluția – definește două dimeniuni (lungimea și lățimea unui fișier) și se măsoară în dpi (dots per inch) sau ppi (pixels per inch).

Rezoluția optimă pentru ecran (materialele care se vor afișa pe monitoare) este de 72 ppi, iar rezoluția optimă pentru print (materialele care se vor afișa pe suport tipărit) este de 300 dpi.

Bleed – termen din industria tiparului care desemnează distanța peste care se extinde conținutul, dincolo de linia formatului finit. Atunci când este vorba de text, el se poziționează până în linia formatului finit, spre interiorul documentului.

Orice element care intră în contact cu marginea documentului trebuie prelungit cu 3-5 milimetri, astfel încât la tăierea cu ghilotina (echipamentul special care taie hârtia la tipar) să se taie surplusul acelui element, să nu rămână margini albe.

Când și cum vorbești cu o agenție?

În cazul unor proiecte mai mari și mai complicate, e o idee bună să apelați la profesioniști.

Iată câteva reguli care să vă ajute să gestionați relația cu o agenție sau cu un profesionist în design grafic.

  • Cercetați ce a făcut până acum agenția sau freelancerul pe care îl alegeți pentru a putea stabili dacă e potrivit sau nu pentru organizație și proiect;
  • Pregătiți un brief. Brieful sumarizează ce vă doriți, care sunt obiectivele și oferă informații despre organizație agenției sau persoanei cu care colaborați. Un brief trebuie să conțină: context (care este problema?), istoric (cum s-a încercat până acum rezolvarea problemei?), personalitatea organizației, obiectivele de comunicare (ce vă doriți să atingeți?), informații despre audiență (cu cine vorbiți) și ce trebuie livrat (livrabilele) în urma colaborării.
  • Oferiți cât mai multe resurse, repere și surse de inspirație pentru ca oamenii cu care colaborați să înțeleagă cât mai bine personalitatea organizației și care vă sunt așteptările.
  • Nu dați instrucțiuni rigide. Rolul vostru este să prezentați cât mai bine problema cu care se confruntă organizația și să lăsați în grija specialiștilor rezolvarea ei.
  • Nu vă lăsați „vrăjiți” de un design atractiv la nivel estetic. Cel mai important este ca el să își atingă scopul. Testați materialele, încercați să priviți cu ochi critic rezultatul.

Resurse de design

Atenție: Trebuie să aveți în vedere regulile de licențiere. Pentru toate materialele din sursele de mai sus este bine să studiați modul în care este legal să le folosiți – unele sunt complet gratuite, altele se pot folosi doar cu menționarea sursei, altele se pot folosi doar în versiune plătită etc.

Informații despre licențiere și ce înseamnă acest regim pentru materialele preluate din online se găsesc pe forumul Techsoup și pe Creative Commons.

 

Înscrie-te în Programul TechSoup pentru a avea acces la peste 170 de produse software sau servicii cloud și traininguri gratuite despre tehnologie.

MĂ ÎNSCRIU





Click pe imagini pentru vizualizare

Trainer

  • ReWire

    Ioana Popa

    Membru fondator al CeRe, s-a îndrăgostit de societatea civilă și timp de 10 ani a făcut PR, a gestionat canalele de social media și a implementat proiecte în organizație. Acolo a învățat ce este designul.